Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat luni că problema migranților care vin din alte centre de refugiați din țară în orașul pe care îl conduce reprezintă o problemă națională, iar autoritățile locale din Timișoara nu ar trebui să fie lăsate să se descurce singure.
Edilul a făcut această declarație în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ai Agenției ONU pentru refugiați (UNHCR) România, informează site-ul agenției Agerpres.
„Avem, la Timişoara, o situaţie singulară în România, pentru că cei mai mulţi dintre migranţi ajung la Timişoara. Suntem singura autoritate din judeţ care asigură carantinarea migranţilor şi este o situaţie care trebuie să se schimbe. Sunt persoane fără adăpost, cu probleme sociale şi de sănătate care trebuie gestionate şi simţim că noi, ca oraş, nu avem resursele necesare. Este o problemă naţională şi nu trebuie lăsată Timişoara să se descurce singură. (…) De pildă, duminică, într-o acţiune a Poliţiei Locale au fost depistaţi 31 de migranţi din cinci centre din ţară, chiar şi de la Rădăuţi, Maramureş”, a explicat Dominic Fritz.
Primarul a adăugat că cei mai mulți dintre migranți sunt depistați pe străzile din municipiu, iar Poliția Locală nu are alte pârghii decât să îi îndrume să se întoarcă în centrele din care au venit.
Fritz spune că situaţia este încă stabilă, dar trebuie luate măsuri pentru a fi menţinută sub control, una dintre măsuri fiind carantinarea în pensiuni, costul cazării fiind decontat de Ministerul Sănătăţii.
Nisreen Rubaian, reprezentantul UNHCR România, a declarat că apreciază eforturile autorităților locale, însă acestea sunt pe termen scurt și ar fi nevoie de politici pe termen lung, care ar trebui create de autoritățile centrale.
La întâlnire au participat, alături de primar, reprezentantul OMS în România, dr. Miljana Grbic, specialistul în sănătate publică OMS România, dr. Cassandra Butu, reprezentant UNHCR România, Nisreen Rubaian, consilierul personal în Cabinetul ministrului Ministerului Sănătăţii, dr. Marius Ungureanu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, dr. Flavius Cioca, directorul Poliţiei Locale Timişoara, Dumitru Domăşnean, directorul Centrului de Refugiaţi din Timişoara, Gabriel Vasilescu, şi comisar-şef în Serviciul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timişoara,
Mihail Erlik.
Reprezentanții autorităților locale au atras atenția cu privire la legislația neclară, iar primarul Dominic Fritz le-a cerut acestora o listă cu problemele din legislație pe care să o prezinte marți ministrului de Interne, Lucian Bode, cu care va avea o întâlnire la București.